Mancaruri cu legume / Mancaruri cu pui / Retete culinare

Musaca de dovlecei

Musaca de dovlecei

Piticii mei sunt personajele principale in ceea ce priveste retetele culinare cu carne de pe acest blog, la cele de prajituri se schimba povestea :))

Asadar, ei sunt mari amatori de musaca, in special de musaca de cartofi. Ma rog, de mancarurile care seamana cu o musaca pentru ca deocamdata nu stiu ei sa faca diferenta. 😀 Dar daca e carne intre doua straturi de…”ceva” :)) treaba-i buna. Asa ca, avand la dispozitie multe legume din gradina bunicii, deci bio 😀 mi-am zis ca ar fi pacat sa nu profit de ele.

Ai mei s-au lins pe degete, asa ca va invit si pe voi sa treceti la treaba 😉

Musaca de dovlecei

Ingrediente

  • Pentru un vas 20/20 cm:
  • 2 dovlecei marisori
  • 50 g cascaval ras
  • 1 ou
  • sare si piper
  • fulgi de ardei iute
  • frunze de patrunjel si busuioc
  • Pentru umplutura:
  • ~300 g piept de curcan
  • 1 ceapa mare
  • 2 rosii mari de gradina
  • 1 ardei kapia
  • 1 capatana usturoi
  • frunze de patrunjel
  • sare si piper
  • Pentru sosul Bechamel:
  • 50 g unt
  • 1 lingura faina
  • 300 ml lapte
  • sare
  • putina nucsoara
  • In plus:
  • ~100 g cascaval ras

Mod de preparare Musaca de dovlecei:

Dovleceii se curata de coaja, se scobesc de seminte cu ajutorul unei lingurite si se dau pe razatoarea cu ochiuri mari. Se presara cu putina sare si se lasa deoparte cateva minute, pana isi vor lasa zeama. Stoarcem bine de zeama presand razatura de dovlecei intre palme.

Punem intr-un castron, apoi adaugam cascavalul ras, oul, sare si piper, fulgii de ardei iute si verdeturile tocate. Amestecam bine compozitia pana devine omogena. Compozitia o vom imparti in doua parti.

Umplutura:

Ceapa tocata marunt o calin in cateva linguri de ulei. Cand s-a inmuiat adaugam rosiile si ardeiul kapia pasate si lasam sa se calesca putin impreuna. Adaugam apoi pieptul de curcan tocat si amestecam pana carnea se albeste si se desface. Lasam sa fiarba la foc domol pana scade toata zeama din tigaie. Saram si piperam dupa gust, adaugam usturoiul pisat si verdeata tocata.

Sos Bechamel:

Untul il topim la foc mic, adaugam faina si amestecam continuu, sa nu se formeze cocoloase. Turnam laptele rece, putin cate putin si amestecam pana incepe sa se ingroase. Daca se ingroasa prea tare mai adaugam lapte, trebuie sa avem un sos subtire. Condimentam dupa gust cu sare si nucsoara. Sosul obtinut il vom imparti in 3 parti aproximativ egale.

Intr-un vas termorezistent uns cu ulei punem jumatate din cantitatea de dovlecei. Nivelam frumos si acoperim cu un strat de sos Bechamel. Punem si compozitia de carne, un alt strat de sos Bechamel si restul de dovlecei. La final punem sosul Bechamel ramas si cascavalul ras.

Musaca de dovlecei

Dam vasul la cuptor la foc mediu pana musacaua se rumeneste frumos deasupra.

Se serveste calda. E buna si rece, caz in care se va putea felia frumos.

Musaca de dovlecei

Pofta buna! 😉

Musaca de dovlecei

Tags: , , , , , , ,

Comentarii prin facebook

6 Comentarii

  1. Desi nu sunt prea mare fan carne, musacalele cu diverse legume sunt si preferatele mele. Asa ca poftesc cu ochii la musacaua ta de dovlecei. Arata foarte apetisant!

  2. Foarte buna, mai ales cu dovlecei!

  3. Foarte buna musacaua!!!

  4. N-am facut niciodata musacaua cu dovlecei, dar e o idee foarte buna.

  5. Cristina Paula Cristică says:

    Cum adica rosiile si ardeiul kapia pasate? Blenduite sau tocate marunt cu cutitul? Varianta pasata cum ?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe rețete...

Placinta de cartofi cu cascaval

Placinta de cartofi cu cascaval

Mod de preparare Placinta de cartofi cu cascaval: Cartofii se fierb in apa cu sare, pana ce pot fi intepati cu furculita. Ii trecem sub un jet de apa rece si ii curatam de coaja. Lasam sa se racoreasca apoi ii dam pe razatoarea cu ochiuri mari. Ii punem intr-un […]

Omleta cu legume – mic dejun Edenia

Omleta cu legume – mic dejun Edenia

Mod de preparare Omleta cu legume – mic dejun Edenia: Ouale se bat bine intr-un castron, cu sare, piper si fulgi de ardei iute dupa gust. Se adauga smantana, cascavalul ras, putin parmezan si legumele congelate (nu se decongeleaza inainte, nu se fierb). Se amesteca bine pana la omogenizare. Formele […]

Ardei copti cu smantana

Ardei copti cu smantana

Mod de preparare Ardei copti cu smantana: Ardeii copti se curata, li se scot cotoarele si se taie fasii subtiri sau cubulete, dupa preferinta. Se amesteca faina cu smantana si se dilueaza cu putin lapte, amestecand energic pentru a nu se forma cocoloase. Adaugati fasiile de ardei si puneti pe […]

Cartofi la cuptor

Cartofi la cuptor

Cand vine vorba de cartofi la cuptor primul gand care-ti vine in minte e „reteta simpla, la care nu trebuie sa muncesti prea mult” 😀 Si chiar asa si este reteta de fata… Muncesti la ea cat sa cureti niste cartofi, sa tai carnea si sa condimentezi totul asa cum […]