Prajituri / Retete de prajituri

Prajitura cu ciocolata si nuca de cocos

prajitura cu ciocolata si nuca de cocos

Ingrediente

  • Pentru foi:
  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 3 linguri ulei
  • 3 linguri cacao
  • 6 linguri faina
  • esenta de rom
  • 1 praf de copt
  • Pentru crema de ciocolata:
  • 120 g ciocolata amaruie
  • 200 ml frisca lichida
  • Pentru crema de nuca de cocos:
  • 375 ml lapte evaporat
  • 80 g nuca de cocos
  • 90 g ciocolata alba
  • 150 ml frisca lichida
  • 1 lingurita gelatina
  • Pentru glazura:
  • 1 plic glazura Duo de la Dr Oetcher
  • aschii de ciocolata

lapte evaporat

Mod de preparare Prajitura cu ciocolata si nuca de cocos:

Blat:

Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare, ca pentru bezea. Se adauga zaharul treptat si se mixeaza pana se obtine o spuma lucioasa. Galbenusurile se mixeaza cu uleiul si esenta de rom, apoi se incorporeaza in spuma de albusuri, amestecand usor. Faina amestecata cu cacaoa si praful de copt se inglobeaza usor in compozitie, amestecand de jos in sus. Compozitia se imparte in 3 parti egale si se coc 3 foi in tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt, la foc mediu, in jur de 10-12 minute. Se scot pe un gratar si se lasa la racit. Nu se suprapun.

Crema de ciocolata:

Ciocolata rupta bucatele o topim impreuna cu frisca lichida. Se aduce pana la punctul de fierbere, se da deoparte si se omogenizeaza. Se da la rece pentru cel putin 1 ora. Cand ciocolata s-a racit si intarit bine se mixeaza pana devine pufoasa. Se pastreaza la rece pana la montarea prajiturii.

Crema cu nuca de cocos:

Nuca de cocos o amestecam cu laptele evaporat intr-un vas pe care il punem mai apoi pe foc. Dam cateva clocote, omogenizam si lasam la racit, timp in care cocosul se va inmuia si va absoarbe aproape tot lichidul.

Gelatina o hidratam in 2 linguri cu apa rece. Ciocolata rupta bucatele o punem la topit cu frisca lichida. Se aduce pana la punctul de fierbere, se da deoparte si se omogenizeaza. Cand s-a racorit si a ajuns la o temperatura suportabila la deget se pune gelatina si se amesteca pana aceasta se topeste. Se da la rece pana se intareste. Se mixeaza intocmai ca si crema de ciocolata amaruie, apoi adaugam putin cate putin nuca de cocos amestecand usor. Se da la rece pana se intareste.

Cele 2 creme se pun intre blaturi, in ordinea dorita. 🙂 Plicul cu glazura il punem 1 minut la microunde pana se lichefiaza glazura, apoi o repartizam peste prajitura cat mai uniform posibil. Presaram cu aschii de ciocolata si dam la rece pentru cateva ore.

Observatie personala: glazura asta de la Dr Oetcher mi s-a parut a fi un esec total. Desi ei spun ca „ce ramane se poate pastra la frigider pentru 14 zile”, cantitatea din plic n-a fost suficienta pentru aceasta prajitura, care nu este foarte mare. A trebuit sa o intind bine ca sa o acopar toata, iar efectul de „duo” a fost un mare fis. :)) Plus de asta se intareste foarte tare si devine casanta, astfel ca prajitura va fi tare zburlita. :))

Tags: , , , , , , , ,

Comentarii prin facebook

32 Comentarii

  1. Miha, când am citit în reţetă „glazură Dr. Oetker” chiar mi-am spus: „Hărnicuţa Miha să folosească glazură la plic?? S-o fi grăbit!” :)))
    Tare bine arată, ai ales bucata nezburlită? :)))

  2. Haces unos pastelitos de verdad deliciosos. Que rico.

    Saludos

  3. Laptele evaporat, de unde?

  4. Gratiela, am luat de curiozitate, sa vad cum e. Si imi inchpuiam cat de frumoasa o sa fie prajitura mea cu glazura in 2 culori.
    E zburlita si asta, daca te uiti cu atentie. :))

  5. Multumesc Jose Manuel! 🙂

  6. Lavinia, eu am cumparat de la Plus.
    Am mai citit pe net ca se poate face si in casa, dar n-am incercat.

  7. Si n-a avut gust de carton glazura aia? A facut sor’mea prima o praji cu glazura si am zis ca n-o s-o folosesc in veci. si sor’mea s-a enervat ca toata crapa inainte sa intre cutitu’in ea ;-(
    Laptele evaporat merge schimbat cu cel condensat sau e mai subtire? Noi, in Timisoara, nu avem Plus ;-((
    merci,pup

  8. Extraordinar ce bunatate

  9. Liana, nu stiu daca de carton, dar era oricum foarte asemanator. :)))
    Se poate folosi si lapte normal la crema, am incercat zilele trecute la o prajitura si a iesit foarte buna.
    Pupici si o saptamana minunata.

  10. Multumesc Bianka! Esti tare draguta!

  11. Ce pofta imi faci cu prajitura aceasta! Cred ca e tare buna.

  12. Super arata prajitura. O am in plan in viitorul destul de apropiat. Cu glazura am avut si eu aceleasi probleme. Am sperat ca ramane in 2 culori, dar de fapt a ramas naspa.

  13. Tocmai am facut-o pt Craciun, e super buna si arata foarte bine pe platou. Felicitari pentru tot ce imparti cu noi si La Multi Ani, ca tot se apropie anul nou!

  14. Maria, uite ca intre timp am mai primit niste confirmari ca prajitura e foarte buna si merita incercata. 😉
    Pupici si Sarbatori fericite.

  15. Ancuta, cand vei face prajitura neaparat sa-mi spui daca ti-a placut. 😉
    Glazura aceea n-o voi mai cumpara niciodata.

  16. Anonim, multumesc de gandurile bune si de urari.
    La multi ani si tie, cu sanatate si numai bine.

  17. Ti-am spus ca o am in plan. Din nefericire nu a fost in viitorul asa de apropiat si tare rau am facut.
    Pentru crema de cocos am folosit lapte pentru ca nu am gasit la Plus lapte evaporat.
    O voi repeta. Ne-a placut foarte mult. Pup!

  18. Ancuta, ma bucur ca ti-a placut! :*
    Laptele evaporat a fost la oferta saptamana trecuta si…s-o fi evaporat. :)))

  19. Nu am mai vazut nici macar pretul :))). La nou Plusul e in reamenajare, deci o mare harababura :))).

  20. Anonymous says:

    Super prajitura asta! Felicitari!
    Am incercat-o si eu si, ca sa ma conving de glazura duo, am folosit-o. Efectul: o mare surpriza – a fost foarte aspectuoasa! Intr-adevar se intareste f tare si devine casanta, dar, daca e lasata la temperatura camerei 10 minute, inainte de a o taia, nu devine „zburlita” la taiere.
    Totusi, se poate folosi si ciolcolata pentru glazura. Se poate pune in pungi diferite, exact ca si aceasta glazura controversata. Rezultatul va fi acelasi.
    Sa aveti sarbatori fericite! Abby

  21. Abby, ma bucur tare mult ca ti-a placut prajitura. Nu stiu cum ai facut cu glazura, dar daca spui ca e aspectuoasa, nu-mi ramane decat sa mai incerc si eu (macar :)) ) o data.
    Un Paste fericit iti doresc! :*

  22. Super prajitura! Si eu am fost dezamagita de glazura aia teoretic parea a fi simplu, practic, a iesit un dezastru. Mi s-a parut ciudat fiindca eu sunt tare multumita de produsele lor, poate totusi are o smecherie ceva si nu-i dam noi de capat

  23. Habar n-am ce-o fi cu ea, ca n-am mai luat de atunci.
    O fi atat de simplu de folosit si noi o complicam cumva? :)))
    Pupici si o zi minunata!

  24. Am si eu 2 intrebari:
    1. Gelatina se pune in lapte sau in smantana?
    2. Nu se pune zahar in niciuna dintre creme?

  25. Yryna, gelatina se pune in ciocolata pe care am topit-o impreuna cu frisca lichida. Am scris si in reteta:

    „Ciocolata rupta bucatele o punem la topit cu frisca lichida. Se aduce pana la punctul de fierbere, se da deoparte si se omogenizeaza. Cand s-a racorit si a ajuns la o temperatura suportabila la deget se pune gelatina si se amesteca pana aceasta se topeste.”

    Zahar nu se pune, cremele vor fi destul de dulci de la ciocolata. Daca tu consideri ca nu e indeajuns de dulce pentru gustul tau poti pune.

    Daca mai ai si alte nelamuriri te rog sa-mi scrii. 🙂

  26. Buna,

    Eu tocmai am incercat reteta, dar din pacate ceva nu a iesit cum trebe. Pentru crema de ciocolata am facut fix cum ai zis tu, dar nu mi s-a intarit. Nici nu stiu cum ar trebui sa se intareasca daca contine doar ciocolata si frisca lichida.

    • Stefana, ciocolata amaruie se intareste foarte bine stand la rece. Ce fel de ciocolata ai folosit? Daca e o ciocolata de buna calitate cu siguranta va iesi asa cum trebuie.

      In plus, crema va deveni consistenta si pufoasa dupa ce o mixezi, intocmai cum ai face frisca. Vei obtine o frisca ciocolatoasa. 😉

      Daca vei folosi smantana naturala pentru frisca e posibil sa fie nevoie de un intaritor de frisca, daca vei folosi frisca vegetala nu mai este necesar.

  27. se da deoparte si se omogenizeaza adica se bate cu mixerul sau cum?

    • Se da deoparte si se amesteca cu lingura pana obtinem o compozitie omogena. Dupa ce se intareste stand la rece o vom mixa pana devine pufoasa. 🙂

  28. Multumesc Miha astazi vreau sa o fac.

Dă-i un răspuns lui ramo Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe rețete...

Prajitura cu ciocolata si cafea

Prajitura cu ciocolata si cafea

Demult n-am mai facut o prajitura de casa care sa-mi mearga asa la suflet. O prajitura cu ciocolata si cafea, ce-ti poti dori mai mult de la un desert? 🙂 Nimic nu se se compara cu o cafea aburinda, facuta din boabe proaspat rasnite. [penci_recipe] Va recomand sa folositi pentru […]

Negresa pufoasa cu marshmallow

Negresa pufoasa cu marshmallow

Pentru aceasta reteta de Negresa pufoasa cu marshmallow am pornit de la reteta mea preferata de negresa pufoasa cu ciocolata, la care am adaugat un strat de marshmallow, acele bezele moi si delicioase. Un deliciu absolut, mai ales cat e calda si bezeaua moale si lipicioasa 🙂 Mod de preparare […]

Choux a la creme cu crema de cafea preparata la Espressor Melitta Solo&Perfect Milk

Choux a la creme cu crema de cafea preparata la Espressor Melitta Solo&Perfect Milk

Un desert perfect pentru cei ce iubesc cafeaua in toate formele ei. Crema fina de cafea cu mascarpone este absolut delicioasa si cu siguranta o voi mai folosi si la alte deserturi. Cafea am preparat la , doua portii, una pentru mine si una pentru reteta de choux a la […]

Prajitura cu foi de napolitana

Prajitura cu foi de napolitana

Prajitura cu foi de napolitana si crema de ciocolata de astazi este dovada ca nu e musai sa muncesti pe branci in bucatarie pentru o prajitura delicioasa. Din doar cateva ingrediente si minim de efort, obtii o prajitura care poate fi tranformata cu usurinta si in tort, daca ai ceva […]